1 Decembrie 2007 – O noua revolutie

Lumea se calca in picioare, oamenii se imbulzeau, multi copii mici plangeau. La un moment dat, dupa ce facusem 20 de minute si mai aveam putin si ieseam pe gura de metrou, unii s-au luat la bataie pe motiv ca unul il calcase pe celalalt pe picior. Din momentul in care am pus piciorul pe prima scara insa, m-am simtit ca si cum eram in mijlocul unei revolutii. De ce? In primul rand, nu am reusit sa stau pe loc ca sa admir artificiile, ci eram pur si simplu purtat de puhoiul de oameni. Incercam sa ma opresc si nu mai reuseam, asa ca am urmat directia fluviului de oameni spre Piata Universitatii. Din spate se auzeau focurile de artificii, si deja atmosfera mi se parea ca una de razboi, cu tipete, racnete de copii mici pierduti de parinti. Ca toate scenele acestea sa fie si mai frumoase, am vazut cativa copii cu nasul spart, plini de sange, si vreo 2 oameni care lesinasera pe trotuar si erau aproape calcati in picioare. Ca atmosfera sa fie completa, pana in Piata Universitatii am mers printr-un sant care era sapat prin mijlocul trotuarului, printre bolovani si printr-o tona de noroi, fiindca pe trotuar deja nu se mai putea merge din cauza aglomeratiei. Deja ma gandeam ca dintr-un eveniment fastuos cum trebuia sa fie inaugurarea celui mai mare brad din Europa, am aterizat in mijlocul unei revolutii. Incepusera sa apara si masini de politie, ambulante si masini de pompieri. Si colac peste pupaza, picasera toate retelele de telefonie mobila.

Trebuie sa recunosc ca in acel moment mi-a fost scarba ca traiesc in Romania. Daca un asemenea eveniment se poate transforma intr-un peisaj de razboi, inseamna ca Bucurestiul nu are nici un drept sa se numeasca capitala europeana, iar Romania nu are ce cauta in Uniune.

Primesc orice critica la acest post, dar aceasta este perspectiva mea, fiindca am fost in mijlocul multimii. Ce ati vazut la televizor este putin, si nu ati vazut oamenii care erau calcati in picioare, copii cu nasul spart si oameni incaierandu-se.